De dragul tau pamantul
De ghiocei e plin
Si vin cocori din zare
Si cerul e senin.
Si-ntaiul fir de iarba
A rasarit in prag,
Si-nmugureste pomul
Sa-ti fie tie drag.
Invata-ma ce-i bine
Fereste-ma de rau
Iar eu voi creste vrednic
Si bun, de dragul tau.
de George Cosbuc
In vaduri ape repezi curg
Si vuiet dau In cale,
Iar plopi in umedul amurg
Doinesc eterna jale.
Pe malul apei se-mpletesc
Carari ce duc la moara -
Acolo, mama, te zaresc
Pe tine-ntr-o cascioara.
Tu torci. Pe vatra veche ard,
Pocnind din vreme-n vreme,
Trei vreascuri rupte dintr-un gard.
Iar flacara lor geme:
Clipeste-abia din cand In cand
Cu stingerea-n bataie,
Lumini cu umbre-amestecand
Prin colturi de odaie.
Cu tine doua fete stau
Si torc in rand cu tine;
Sunt Inca mici si tata n-au
Si George nu mai vine.
Un basm cu pajuri si cu zmei
Incepe-acum o fata,
Tu taci s-asculti povestea ei
Si stai Ingandurata.
Si firul tau se rupe des,
Caci ganduri te framanta.
Spui soapte fara de-nteles,
Si ochii tai stau tinta.
Scapi fusul jos; nimic nu zici
Cand fusul se desfira…
Te uiti la el si nu-l ridici,
Si fetele se mira.
…O, nu! Nu-i drept sa te-ndoiesti!
La geam tu sari deodata,
Prin noapte-afara lung privesti -
- “Ce vezi?I Intreab-o fata.
- “Nimic… Mi s-a parut asa!
Si jalea te rapune,
Si fiecare vorba-a ta
E plans de-ngropaciune.
Intr-un tarziu, neridicand
De jos a ta privire:
- “Eu simt ca voi muri-n curand,
Ca nu-mi mai sunt In fire…
Mai stiu si eu la ce gandeam?
Aveti si voi un frate…
Mi s-a parut c-aud la geam
Cu degetul cum bate.
Dar n-a fost el!… Sa-l vad venind,
As mai trai o viata.
E dus, si voi muri dorind
Sa-l vad o data-n fata.
Asa vrea poate Dumnezeu,
Asa mi-e datul sortii,
Sa n-am eu pe baiatul meu
La cap, In ceasul mortii!
Afara-i vant si e-nnorat,
Si noaptea e tarzie;
Copilele ti s-au culcat -
Tu, inima pustie,
Stai tot la vatra-ncet plangand:
E dus si nu mai vine!
S-adormi tarziu cu mine-n gand
Ca sa visezi de mine!
de Ianos Turcanu
Dimineata, in gradina,
A iesit un ghiocel.
Raze blande de lumina,
Soarele-ndrepta spre el.
O roscata buburuza
L-a privit, l-a tot privit
Si, c-un zambet cald pe buze,
Langa el a adormit.
Cand sa plece mai departe
Buburuza, ce-a vazut?
Punctele, vai, de pe spate,
Cate unul au cazut!
Nu va fie de mirare
Ca, avand doar un picior,
Ghiocelu-n graba mare,
I-a sarit in ajutor.
Zana Primaverii vine,
Bucuroasa, langa ei,
V-ajutati? E foarte bine!
Bravo! Bravo, dragii mei!
de George Cosbuc
Chiar acum din crang venii,
Si c-o veste buna!
Iarasi e concert, copii;
Merg si eu, si tu sa vii,
Mergem impreuna.
Vrei programa, lamurit?
Stai putin sa caut.
Cucul, un solist vestit,
De printr-alte tari venit,
Va canta din flaut.
Cantareata dulce-n grai,
Cea numita “Perla
Cantaretilor din mai,”
Dulce va doini din nai
Multe doine mierla.
Va-ntona apoi un psalt
“Imnul veseliei”
Corul dintr-un fag inalt.
Vor canta-n sopran si-n alt
Graurii campiei,
Turturelele-n tenor,
Si-alte voci maiestre,
Toate dupa glasul lor.
Vor urma dup-acest cor
Fel de fel de-orchestre,
Voci de gaite care fac
Sa scoboare ploaia,
si-ntr-o scoarta de copac
O sa bata tica-tac
Tactul gheunoaia.
Iar nationale-apoi,
Cobze si-alte hanguri,
Glas de fluier si cimpoi,
Pitpalaci si cintezoi
Si-un taraf de granguri.
Se vor pune-apoi pe joc
Pana chiar si surzii,
Cand vor prinde dintr-un loc
Sa ne cante hori cu foc
Din tilinca sturzii.
Vom canta si noi ce-om sti,
Cantece din carte.
Si, de va putea veni
Vantul, si el va doini,
Ca e dus departe.
Cine-i contra, sa-l vedem,
Ca sa-l stie sotii!
De-aveti chef, tovarasi, blem-
Ura-n cer! cu totii-avem,
Mergem dar cu totii!
de Tudor Anca-Gabriela
Peste tot ceva se-ntampla:
Codri, dealuri se framanta.
Totu-n jur inmugureste,
Firul ierbii frumos creste.
Zumzait de albinute,
Sforait de brotacei,
Clipocit de furnicute,
Zarva mare-i printre ei.
Ciocarlia ne incanta,
Cucul numele si-l striga,
Randunica a sosit,
Sturzul zboara tot grabit.
Ce se-ntampla? Ce e oare?
Zarva asta asa mare?
Ce sa fie? Nu-i nimic!
Primavara a venit
Si natura s-a trezit!
Mihai Eminescu
Tresarind scânteie lacul
Si se leagana sub soare;
Eu, privindu-l din padure,
Las aleanul sa ma fure
Si ascult de la racoare
Pitpalacul.
Din izvoare si din gârle
Apa suna somnoroasa;
Unde soarele patrunde
Printre ramuri a ei unde,
Ea în valuri sperioase
Se azvârle.
Cucul cânta, mierle, presuri -
Cine stie sa le-asculte?
Ale pasarilor neamuri
Ciripesc pitite-n ramuri
Si vorbesc cu-atât de multe
Întelesuri.
Cucu-ntreaba: – Unde-i sora
Viselor noastre de vara?
Mladioasa si iubita,
Cu privirea ostenita,
Ca o zâna sa rasara
Tuturora.
Teiul vechi un ram întins-a,
Ea sa poata sa-l îndoaie,
Ramul tânar vânt sa-si deie
Si de brate-n sus s-o ieie,
Iara florile sa ploaie
Peste dânsa.
Se întreaba trist izvorul:
- Unde mi-i craiasa oare?
Parul moale despletindu-si,
Fa?a-n apa mea privindu-si
Sa m-atinga visatoare
Cu piciorul?
Am raspuns: – Padure draga,
Ea nu vine, nu mai vine!
Singuri, voi, stejari, ramâneti
De visati la ochii vineti,
Ce lucira pentru mine
Vara-ntreaga.
Ce frumos era în crânguri,
Când cu ea m-am prins tovaras!
O poveste încântata
Care azi e-ntunecata…
De-unde esti revino iarasi,
Sa fim singuri!
Mihai Eminescu
Somnoroase pasarele
Pe la cuiburi se aduna,
Se ascund în ramurele -
Noapte buna!
Doar izvoarele suspina,
Pe când codrul negru tace;
Dorm ai florile-n gradina -
Dormi în pace!
Trece lebada pe ape
Între trestii sa se culce -
Fie-ti îngerii aproape,
Somnul dulce!
Peste-a noptii feerie
Se ridica mândra luna,
Totu-i vis si armonie -
Noapte buna!
Mihai Eminescu
La steaua care-a rasarit
E-o cale-atât de lunga,
Ca mii de ani i-au trebuit
Luminii sa ne-ajunga.
Poate de mult s-a stins în drum
În departari albastre,
Iar raza ei abia acum
Luci vederii noastre,
Icoana stelei ce-a murit
Încet pe cer se suie:
Era pe când nu s-a zarit,
Azi o vedem, si nu e.
Tot astfel când al nostru dor
Pieri în noapte-adânca,
Lumina stinsului amor
Ne urmareste înca.
Mihai Eminescu
- Ce te legeni, codrule,
Fara ploaie, fara vânt,
Cu crengile la pamânt?
- De ce nu m-as legana,
Daca trece vremea mea!
Ziua scade, noaptea creste
Si frunzisul mi-l rareste.
Bate vântul frunza-n dunga -
Cântaretii mi-i alunga;
Bate vântul dintr-o parte -
Iarna-i ici, vara-i departe.
Si de ce sa nu ma plec,
Daca pasarile trec!
Peste vârf de ramurele
Trec în stoluri rândurele,
Ducând gândurile mele
Si norocul meu cu ele.
Si se duc pe rând, pe rând,
Zarea lumii-ntunecând,
Si se duc ca clipele,
Scuturând aripele,
Si ma lasa pustiit,
Vestejit si amortit
Si cu doru-mi singurel,
De ma-ngân numai cu el!
Mihai Eminescu
Când amintirile-n trecut
Încearca sa ma cheme,
Pe drumul lung si cunoscut
Mai trec din vreme-n vreme.
Deasupra casei tale ies
Si azi aceleasi stele,
Ce-au luminat atât de des
Înduiosarii mele.
Si peste arbori rasfirati
Rasare blânda luna,
Ce ne gasea îmbratisati
Soptindu-ne-mpreuna.
A noastre inimi îti jurau
Credinta pe toti vecii,
Când pe carari se scuturau
De floare liliecii.
Putut-au oare-atâta dor
În noapte sa se stânga,
Când valurile de izvor
N-au încetat sa plânga,
Când luna trece prin stejari
Urmând mereu în cale-ti,
Când ochii tai, tot înca mari,
Se uita dulci si galesi?