de Mihai Eminescu

Ce cauti unde bate luna
Pe-un alb izvor tremurator
Si unde pasarile-ntruna
Se-ntrec cu glas ciripitor?

N-auzi cum frunzele-n poiana
Soptesc cu zgomotul de guri
Ce se saruta, se hârjoana
În umbr-adânca de paduri?

În cea oglinda miscatoare
Vrei sa privesti un straniu joc.
O apa vecinic calatoare
Sub ochiul tau ramas pe loc?

S-a desprimavarat padurea,
E-o noua viata-n orice zvon,
Si numai tu gândesti aiurea,
Ca tânarul Endymion.

De ce doresti singuratate
Si glasul tainic de izvor?
S-auzi cum codrul frunza-ti bate,
S-adormi pe verdele covor?

Iar prin lumina cea rarita,
Din valuri reci, din umbre moi,
S-apar-o zâna linistita
Cu ochii mari, cu umeri goi?

Ah! acum crengile le-ndoaie
Mâinute albe de omat,
O fata dulce si balaie,
Un trup înalt si mladiet.

Un arc de aur pe-al ei umar,
Ea trece mândra la vânat
Si peste frunze fara numar
Abia o urma a lasat.

Verde-i campul si umbros,
Plin e campul de miros,
Arde soarele de foc,
Vara granele se coc.

Dinspre sat se-arata-n zori
Carduri de seceratori,
Tractoristi, voiosi, zglobii,
Cu flori mandre-n palarii.

Cei ce-n cale-i vad, le spun:
Spor la lucru!
Noroc bun!

Zgomotos ca o reptila
printre vreascuri se avinta,
sa arate ca-i din lumea
celor ce nu prea cuvinta.

Prinse veste de viata
ce se-ncinge, rug, in umbra
unde ne-am intins, tu basmul,
eu ardorile si tundra.

Carabus te ia cu iures.
Te incearca pe la glezne.
Il alungi, el vine iarasi.
Pe-alta parte e mai lesne.

Ca suveica rindunica
tese pinzele de vara.
Ah, ce cald e! Va sa ploua
ecvatorial pe seara.

Susur mare de lacuste
si de gize fara numar.
Carabusul de arama
s-a oprit pe caldu-ti umar.

Misca? Sta sa-nchege ginduri?
Se destinde? Se descalta?
Parc-ar sti ca de pe umar
numai zborul mai inalta.

Si o ia catre stapinul
iulie, cuptorul – astru,
sa ne duca fericirea
spre uitare in albastru.

Cu firea ei cea arzatoare
Sosit-a vara înapoi.
Toti pomii sunt în sarbatoare,
În tei sta floare lânga floare…
E dulce vara pe la noi!

Când dimineata se iveste
Din al vazduhurilor fund,
Tot câmpul parca întinereste
Iar, desteptati de pe prund,
Cireada satului porneste…

În urma ei un roi de grauri,
Ca niste valuri cenusii,
S-amesteca prin balarii.
S-asaza-n coarne pe la tauri,
Fac fel de fel de nebunii.

Pâna ce-n zarea departata
Spre lacul trist se pun pe drum.
Si cum se duc, – acum s-acum
Se mai zaresc înca o data,
Ca ramasita unui fum.

Prin ziduri innegrite, prin izul umezelii,
Al mortii rece spirit se strecura-n tacere;
Un singur glas ingana cuvintele de miere,
Inchise in tratajul stravechii evanghelii.

C-un muc in mâni mosneagul cu barba ca zapada,
Din carti cu file unse norodul il invata,
Ca moartea e in lupta cu vecinica viata,
Ca de trei zile-nvinge, cumplit muncindu-si prada.

O muzica adanca si plina de blandete
Patrunde tânguioas? puternicile bolti:
“Pieirea, Doamne sfinte, cazu in orice colt,
Inveninand pre insusi izvorul de viete,

Nimica inainte-ti e omul ca un fulg,
S-acest nimic iti cere o raza mângâioasa,
In pâlcuri sunatoare de plansete duioase
A noastre rugi, Parinte, organelor se smulg”.

Apoi din nou tacere, cutremur si sfiala
Si negrul intuneric se sperie de soapte…
Douasprezece pasuri rasuna… miez de noapte…
Deodata-n negre ziduri lumina da navala.

Un clocot lung de glasuri vui de bucurie…
Colo-n altar se uita si preoti si popor,
Cum din mormant rasare Christos invingator,
Iar inimile toate s-unesc in armonie:

“Cantari si laude-naltam
Noi, Tie unuia,
Primindu-l cu psalme si ramuri,
Plecati-va neamuri,
Cantand Aleluia!

Christos au inviat din morti,
Cu cetele sfinte,
Cu moartea pre moarte calcand-o,
Lunina ducand-o
Celor din morminte!”

Astazi în sufragerie
Dormitau pe-o farfurie,
Necajite si mânjite,
Zece oua înrosite.

Un ou alb, abia ouat,
Cu mirare le-a-ntrebat:
- Ce va este, fratioare,
- Ce va doare?
Nu va ninge, nu va ploua,
Stati gatite-n haina noua,
Parca, Dumnezeu ma ierte,
N-ati fi oua…
- Suntem fierte!
Zise-un ou rotund si fraise
Lânga pasca cu orez.
Si schimbindu-si brusc alura,
Toate-au început cu gura:
- Pân’la urma tot nu scap!
- Ne gateste de parada.
- Ne ciocneste cap în cap
Si ne zvârle coaja-n strada…
- Ce rusine!
- Ce dezastru!
- Preferam sa fiu omleta!
- Eu, de m-ar fi dat la closca,
As fi scos un pui albastru…
- Si eu unul violet…
- Eu, mai bine-ar fi sa tac:
Asa galben sunt, ca-mi vine
Sa-mi închipui ca pe mine
M-a ouat un cozonac!…

O sa-i cos maicutei mele,
Pe camasa, doua stele
Si-o sa strang de ziua ei
Cei mai frumosi ghiocei.

Vantul o sa-i dea in zbor
De la mine-un martisor,
Dar pupicul meu prefer,
Sa nu-l dau prin mesager.

E ziua mamei mele
Si totu-i plin de flori
I-i simt aici prezenta
Ca de atatea ori.

Suava ca un ghiocel
Obrajii de lalea
Parfumul ei de trandafir
Asa e mama mea

Te iubesc maicuta mea
Pentru tot ce-mi daruiesti
Te iubesc maicuta mea
Asa cum esti.

As vrea sa-i dau o floare
Sa semene cu ea
Dar nici o floare-n lume
Nu e ca mama mea

In acesta zi de primavara
Priveste inapoi cu nostalgie
Aminteste-ti iubirea de odinioara
Si retraieste-o cu bucurie.

Azi daruieste-i o frumoasa floare
Celei ce te iubeste cu ardoare
Sopteste-i tandru ca te-ai intors
Sa retraiti tot ce a fost frumos.

In zi de martisor sopteste-i tandru
Ca ti-a fost dor de ochii ei
Si de iubirea voastra
Care licare, ca o mare albastra.

Mama m-a crescut in poala
De la leagan , pana la scoala.
Zile-ntregi si nopti de-a randul,
Mi-a vegheat somnul si gandul.

M-a invatat sa ganguresc
Sa zic mama, sa zambesc,
Apoi m-a-nvatat prin casa
Primii pasi pana la masa.

M-a invatat ca sa nu mint
M-a invatt sa nu m-alint,
Sa nu stiu ce este frica
Toate m-a invatat mamica.

Mama buna! Mama draga!
Te-oi iubi… o viata intreaga!
Pentru ca tu m-ai nascut,
Pentru ca tu m-ai crescut