Venere si Madona

Monday, January 25th, 2010

Mihai Eminescu

Ideal pierut în noaptea unei lumi ce nu mai este,
Lume ce gândea în basme si vorbea în poezii,
O! te vad, te-aud, te cuget, tânara si dulce veste
Dintr-un cer cu alte stele, cu-alte raiuri, cu alti zei.

Venere, marmura calda, ochi de piatra ce scânteie,
Brat molatic ca gândirea unui împarat poet,
Tu ai fost divinizarea frumusetii de femeie,
A femeiei, ce si astazi tot frumoasa a o revad.

Rafael, pierdut în visuri ca-ntr-o noapte înstelata,
Suflet îmbatat de raze si d-eterne primaveri,
Te-a vazut si-a visat raiul cu gradini îmbalsamate,
Te-a vazut plutind regina printre îngerii din cer

Si-a creat pe pânza goala pe Madona Dumnezeie,
Cu diadema de stele, cu surâsul blând, vergin,
Fata pala-n raze blonde, chip de înger, dar femeie,
Caci femeia-i prototipul îngerilor din senin.

Astfel eu, pierdut în noaptea unei vieti de poezie,
Te-am vazut, femeie stearpa, fara suflet, fara foc,
Si-am facut din tine-un înger, blând ca ziua de magie,
Când viata pustiita râde-o raza de noroc.

Am vazut fata ta pala de o bolnava betie,
Buza ta învinetita de-al coruptiei muscat,
Si-am zvârlit asupra-ti, crudo, valul alb de poezie
Si paloare-i tale raza inocentei ei I-am dat.

Ti-am dat palidele raze ce-nconjoara cu magie
Fruntea îngerului-geniu, îngerului-ideal,
Din demon facui o sânta, dintr-un chicot, simfonie,
Din ochirile-ti murdare ochiu-aurorei matinal.

Dar azi valul cade, crudo! dismetit din visuri sece,
Fruntea mea este trezita de al buzei tale-nghet
Si privesc la tine, demon, si amoru-mi stins si rece
Ma învata cum asupra-ti eu sa caut cu dispret!

Tu îmi pari ca o bacanta, ce-a luat cu-nselaciune
De pe-o frunte de fecioara mirtul verde de martir,
O fecioar-a carei suflet era sânt ca rugaiunea,
Pe când inima bacantei e spasmodic, lung delir.

O, cum Rafael creat-a pe Madona Dumnezeie,
Cu diadema-i de stele, cu surâsul blând, vergin,
Eu facut-am zeitate dintr-o palida femeie,
Cu inima stearpa, rece si cu suflet de venin!

*

Plângi, copilaa — C-o privire umeda si rugatoare
Poti din nou zdrobi si frânge apostat-inima meaa
La picioarele-ti cad si-ti caut în ochi negri-adânci ca marea
Si sarut a tale mâne, si-i întreb de poti ierta.

Sterge-ti ochii, nu mai plânge!… A fost cruda-nvinuirea,
A fost cruda si nedreapta, fara razem, fara fond.
Suflete! De-ai fi chiar demon, tu esti sânta prin iubire,
Si ador pe acest demon cu ochi mari, cu parul blond.

Dorinta

Monday, January 25th, 2010

Mihai Eminescu

Vino-n codru la izvorul
Care tremura pe prund,
Unde prispa cea de brazde
Crengi plecate o ascund.

Si în bratele-mi intinse
Sa alergi, pe piept sa-mi cazi,
Sa-ti desprind din crestet valul,
Sa-l ridic de pe obraz.

Pe genunchii mei sedea-vei,
Vom fi singuri-singurei,
Iar în par infiorate
Or sa-ti cada flori de tei.

Fruntea alba-n parul galben
Pe-al meu brat încet s-o culci,
Lasind prada gurii mele
Ale tale buze dulci…

Vom visa un vis ferice,
Ingina-ne-vor c-un cânt
Singuratice izvoare,
Blinda batere de vint;

Adormind de armonia
Codrului batut de ginduri,
Flori de tei deasupra noastra
Or sa cada rinduri-rinduri.

Afara-i toamna

Monday, January 25th, 2010

Mihai Eminescu

Afara-i toamna, frunza ‘mprastiata,
Iar vântul svârla ‘n geamuri grele picuri;
Si tu citesti scrisori din roase plicuri
Si într’un ceas gândesti la viata toata.

Pierzându-ti timpul tau cu dulci nimicuri,
N’ai vrea ca nimeni ‘n usa ta sa bata;
Dar si mai bine-i, când afara-i sloata,
Sa stai visând la foc, de somn sa picuri.

Si eu astfel ma uit din jet de gânduri,
Visez la basmul vechiu al zânei Dochii,
În juru-mi ceata creste rânduri-rânduri;

De odat’aud fosnirea unei rochii,
Un moale pas abia atins de scânduri…
Iar mâni subtiri si reci mi-acoper ochii.

Adio

Monday, January 25th, 2010

Mihai Eminescu

De-acuma nu te-oi mai vedea,
Ramâi, ramâi, cu bine!
Ma voi feri în calea mea
De tine.

De astazi dar tu fa ce vrei,
De astazi nu-mi mai pasa
Ca cea mai dulce-ntre femei
Ma lasa.

Caci nu mai am de obicei
Ca-n zilele acele,
Sa ma îmbat ai de scântei
Din stele,

Când degerând atâtea dati,
Eu ma uitam prin ramuri
ai asteptam sa te arati
La geamuri.

O, cât eram de fericit
Sa mergem împreuna,
Sub acel farmec linistit
De luna!

Si când în taina ma rugam
Ca noaptea-n loc sa steie,
În veci alaturi sa te am,
Femeie!

Din a lor treacat sa apuc
Acele dulci cuvinte,
De care azi abia mi-aduc
Aminte.

Caci astazi daca mai ascult
Nimicurile-aceste,
Îmi pare-o veche, de demult
Poveste.

Si daca luna bate-n lunci
Si tremura pe lacuri,
Totusi îmi pare ca de-atunci
Sunt veacuri.

Cu ochii serei cei dentâi
Eu n-o voi mai privi-o…
De-aceea-n urma mea ramâi -
Adio!

De câte ori, iubito

Monday, January 25th, 2010

Mihai Eminescu

De cite ori, iubito, de noi mi-aduc aminte,
Oceanul cel de gheata mi-apare inainte:
Pe bolta alburie o stea nu se arata,
Departe doara luna cea galbena – o pata;
Iar peste mii de sloiuri de valuri repezite
O pasare pluteste cu aripi ostenite,
Pe când a ei pereche nainte tot s-a dus
C-un pilc intreg de pasari, pierzindu-se-n apus.
Arunca pe-a ei urma priviri suferitoare,
Nici r?u nu-i pare-acuma, nici bine nu… ea moare,
Visindu-se-ntr-o clipa cu anii inapoi.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Suntem tot mai departe deolalta amindoi,
Din ce în ce mai sigur m?-ntunec si inghet,
Când nute pierzi în zarea eternei dimineti.

Fântâna

Thursday, January 14th, 2010

Vasile Alecsandri
Fantana

Pe cararea înflorita, care duce la fântâna,
În stergar si în catrinta, merge-o sprintena româna;
Ea la brâu-i poarta furca si la sân un pruncusor,
Cu gurita lui lipita de al laptelui izvor.

Nevastuica trece iute, torcând lâna din fuioare
Si sucind fusul vârtelnic ce-o atinge la picioare.
Pasarelele-mprejuru-i zbor voioase si cântând,
Ea zâmbeste si tot merge, pruncusoru-i sarutând.

Iata,-ajunge la fântâna, s-acolo se întâlneste
C-un drumet din lumea-ntreaga, care lung la ea priveste,
Apoi cumpana o pleaca, apoi scoate la lumina
Si vecinei sale-ntinde o cofita, alba, plina.

Româncuta multumeste, sufla-ncet peste cofita
Si cu apa ne-nceputa uda rumena-i gurita;
Iar drumetul dupa dânsa bea, fugarul îsi adapa
Si se jura ca pe lume nu-i asa de dulce apa.

Noaptea

Thursday, January 14th, 2010

Vasile Alecsandri

Noapte de primavara

Noaptea-i dulce-n primavara, linistita, racoroasa,
Ca-ntr-un suflet cu durere o gândire mângâioasa,
Ici, colo, cerul dispare sub mari insule de nori,
Scuturând din a lui poale lungi si repezi meteori.

Pe un deal în departare un foc tainic straluceste
Ca un ochi ros de balaur care-adoarme si clipeste.
Sunt pastori în sezatoare sau vro ceata de voinici?
E vro tabara de care sau un rond de tricolici?

Catre munti prin întuneric un lung bucium se aude.
El aminte suvenirul celor timpuri negre, crude,
Când din culme-n culme noaptea buciumele rasunau
Si la lupte sângeroase pe români îi desteptau.

Acum însa viata-i lina; Tara doarme-n nepasare!
Când si când, un câine latra la o umbra ce-i apare,
Si-ntr-o balta mii de broaste în lung hor oracaiesc,
Holbând ochii cu tintire la luceafarul ceresc!

Dimineata

Thursday, January 14th, 2010

Vasile Alecsandri
Peisaj de primavara

Zori de ziua se revarsa peste vesela natura,
Prevestind un soare dulce cu lumina si caldura,
În curând si el apare pe-orizontul aurit,
Sorbind roua diminetii de pe câmpul înverzit.

El se-nalta de trei suliti pe cereasca mândra scara
Si cu raze vii saruta june flori de primavara,
Deditei si viorele, brebenei si toporasi
Ce razbat prin frunze- uscate si s-arata dragalasi.

Muncitorii pe-a lor prispe dreg uneltele de munca.
Pasarelele-si dreg glasul prin huceagul de sub lunca.
În gradini, în câmpi, pe dealuri, prin poiene si prin vii
Ard movili buruienoase, scotând fumuri cenusii.

Caii zburda prin ceairuri; turma zbiara la pasune;
Mieii sprinteni pe colnice fug gramada-n repejune,
Si o blânda copilita, torcând lâna din fuior,
Paste bobocei de aur lâng-un limpede izvor.

La gura sobei

Thursday, January 14th, 2010

Vasile Alecsandri
Peisaj de iarna

Asezat la gura sobei noaptea pe când viscoleste
Privesc focul, scump tovaras, care vesel pâlpâieste.
Si prin flacara albastra vreascurilor de aluni
Vad trecând în zbor fantastic a povestilor minuni.

Iata-o pasare maiastra prinsa-n lupta c-un balaur;
Iata cerbi cu stele-n frunte care trec pe punti de aur;
Iata cai ce fug ca gândul; iata zmei înaripati
Care-ascund în mari palaturi mândre fete de-mparati.

Iata pajuri nazdravane care vin din neagra lume,
Aducând pe lumea alba feti-frumosi cu falnic nume;
Iata-n lacul cel de lapte toate zânele din rai…
Nu departe sta Pepelea, tupilat în ilori de mai.

Dar pe mine ce m-atrage, dar pe mine ce ma-ncânta
E Ileana Cosânzeana!… în cosita floarea-i cânta.
Pâna-n ziua stau pe gânduri si la ea privesc uimit,
Ca-mi aduce viu aminte de-o minune ce-am iubit!

Sania

Tuesday, January 5th, 2010

Vasile Alecsandri
Sania_trasa_de_cai

Zi cu soare, ger cu stele!… Hai, iubita, la primblare.
Caii musca-a lor zabale, surugiul e calare;
Saniuta, cuib de iarna, e cam strâmta pentru doi…
Tu zâmbesti?… Zâmbirea-ti zice ca e buna pentru noi.

Caii scutura prin aer sunatoarele lor salbe,
Rapind sania usoara care lasa urme albe.
Surugiul chiuieste; caii zboara ca doi zmei
Prin o pulbere de raze, prin un nour de scântei.

Pe câmpia înalbita, neteda, stralucitoare
Se vad insule de codri, s-aud câini la vânatoare,
Iar în lunca pudruita cu marunt margaritar
Salta-o veverita mica pe o creanga de stejar.

Acum trecem prin poiene, acum trecem prin zavoaie;
Crengile-aninate-n cale ning stelute si se-ndoaie.
Iata-o gingasa mladita cu sirag de martisori…
Tu o rupi?… Ea te stropeste cu fulgi albi racoritori.

/h3