Fântâna
Thursday, January 14th, 2010
Vasile Alecsandri

Pe cararea înflorita, care duce la fântâna,
În stergar si în catrinta, merge-o sprintena româna;
Ea la brâu-i poarta furca si la sân un pruncusor,
Cu gurita lui lipita de al laptelui izvor.
Nevastuica trece iute, torcând lâna din fuioare
Si sucind fusul vârtelnic ce-o atinge la picioare.
Pasarelele-mprejuru-i zbor voioase si cântând,
Ea zâmbeste si tot merge, pruncusoru-i sarutând.
Iata,-ajunge la fântâna, s-acolo se întâlneste
C-un drumet din lumea-ntreaga, care lung la ea priveste,
Apoi cumpana o pleaca, apoi scoate la lumina
Si vecinei sale-ntinde o cofita, alba, plina.
Româncuta multumeste, sufla-ncet peste cofita
Si cu apa ne-nceputa uda rumena-i gurita;
Iar drumetul dupa dânsa bea, fugarul îsi adapa
Si se jura ca pe lume nu-i asa de dulce apa.






