Freamat de codru
Friday, January 29th, 2010
Mihai Eminescu
Tresarind scânteie lacul
Si se leagana sub soare;
Eu, privindu-l din padure,
Las aleanul sa ma fure
Si ascult de la racoare
Pitpalacul.
Din izvoare si din gârle
Apa suna somnoroasa;
Unde soarele patrunde
Printre ramuri a ei unde,
Ea în valuri sperioase
Se azvârle.
Cucul cânta, mierle, presuri -
Cine stie sa le-asculte?
Ale pasarilor neamuri
Ciripesc pitite-n ramuri
Si vorbesc cu-atât de multe
Întelesuri.
Cucu-ntreaba: – Unde-i sora
Viselor noastre de vara?
Mladioasa si iubita,
Cu privirea ostenita,
Ca o zâna sa rasara
Tuturora.
Teiul vechi un ram întins-a,
Ea sa poata sa-l îndoaie,
Ramul tânar vânt sa-si deie
Si de brate-n sus s-o ieie,
Iara florile sa ploaie
Peste dânsa.
Se întreaba trist izvorul:
- Unde mi-i craiasa oare?
Parul moale despletindu-si,
Fa?a-n apa mea privindu-si
Sa m-atinga visatoare
Cu piciorul?
Am raspuns: – Padure draga,
Ea nu vine, nu mai vine!
Singuri, voi, stejari, ramâneti
De visati la ochii vineti,
Ce lucira pentru mine
Vara-ntreaga.
Ce frumos era în crânguri,
Când cu ea m-am prins tovaras!
O poveste încântata
Care azi e-ntunecata…
De-unde esti revino iarasi,
Sa fim singuri!