de Lucian Blaga
Din belsugul de verdeata
carabusul de arama
vine din turnatoria
verii, sa-l luam in seama.

Zgomotos ca o reptila
printre vreascuri se avinta,
sa arate ca-i din lumea
celor ce nu prea cuvinta.

Prinse veste de viata
ce se-ncinge, rug, in umbra
unde ne-am intins, tu basmul,
eu ardorile si tundra.

Carabus te ia cu iures.
Te incearca pe la glezne.
Il alungi, el vine iarasi.
Pe-alta parte e mai lesne.

Ca suveica rindunica
tese pinzele de vara.
Ah, ce cald e! Va sa ploua
ecvatorial pe seara.

Susur mare de lacuste
si de gize fara numar.
Carabusul de arama
s-a oprit pe caldu-ti umar.

Misca? Sta sa-nchege ginduri?
Se destinde? Se descalta?
Parc-ar sti ca de pe umar
numai zborul mai inalta.

Si o ia catre stapinul
iulie, cuptorul – astru,
sa ne duca fericirea
spre uitare in albastru.