Mihai Eminescu
Când amintirile-n trecut
Încearca sa ma cheme,
Pe drumul lung si cunoscut
Mai trec din vreme-n vreme.
Deasupra casei tale ies
Si azi aceleasi stele,
Ce-au luminat atât de des
Înduiosarii mele.
Si peste arbori rasfirati
Rasare blânda luna,
Ce ne gasea îmbratisati
Soptindu-ne-mpreuna.
A noastre inimi îti jurau
Credinta pe toti vecii,
Când pe carari se scuturau
De floare liliecii.
Putut-au oare-atâta dor
În noapte sa se stânga,
Când valurile de izvor
N-au încetat sa plânga,
Când luna trece prin stejari
Urmând mereu în cale-ti,
Când ochii tai, tot înca mari,
Se uita dulci si galesi?
Tags: Când amintirile..., Poezii, Poezii de dragoste, Poezii de Mihai Eminescu, Poezii pentru copii