Toamna

Monday, October 10th, 2011

de Octavian Goga

Val de bruma argintie
Mi-a impodobit gradina.
Firelor de lamaita
Li se usca radacina.

Peste crestet de dumbrava
Norii suri isi poarta plumbul.
Cu podoaba zdrentuita
Tremura pe camp porumbul.

Si cum de la miaza-noapte
Vine vantul fara mila,
De vifornita pagana
Se-ndoiesc nuci batrani,
Plange-un pui de ciocarlie
Sus pe cumpana fantanii.

Nervi de toamnă

Monday, October 10th, 2011

de George Bacovia

E toamnă, e foşnet, e somn…
Copacii, pe stradă, oftează;
E tuse, e plânset, e gol…
Şi-i frig, şi burează.

Amanţii, mai bolnavi, mai trişti,
Pe drumuri fac gesturi ciudate -
Iar frunze, de veşnicul somn,
Cad grele, udate.

Eu stau, şi mă duc, şi mă-ntorc,
Şi-amanţii profund mă-ntristează -
Îmi vine să râd fără sens,
Şi-i frig, şi burează.

Toamna

Monday, October 10th, 2011

Cade frunza de salcam
Imbracand cararea
Berzele s-au dus de acum
Cenusie-i zarea!

In crang fluturi nu mai sunt
Pasari nu mai canta
Plutesc neguri pe pamant
Vantul tot framanta.

Pic cu pic pe geamul lin
Ploaia se prelinge
Nu e soare nici senin
Cerul parca plange.

Toamna

Tuesday, October 19th, 2010

George Bacovia

Rasuna din margini de targ
Un bangat puternic de arma;
E toamna… metalic s-aud
Gornistii, in fund, la cazarma.

S-aude si-un clopot de scoala,
E vant, si-i pustiu, dimineata;
Hartii si cu frunze, de-a valma,
Fac roata-n varteje, pe-o piata.

Se uita in zari catedrala,
Cu turnu-i sever si trufas;
Gradina orasului plange,
Si-arunca frunzisu-n oras.

Si vine,ca-n vremi de demult,
Din margini, un bucium de-alarma,
E toamna… metalic s-aud
Gornistii, in fund, la cazarma.

Afara-i toamna

Monday, January 25th, 2010

Mihai Eminescu

Afara-i toamna, frunza ‘mprastiata,
Iar vântul svârla ‘n geamuri grele picuri;
Si tu citesti scrisori din roase plicuri
Si într’un ceas gândesti la viata toata.

Pierzându-ti timpul tau cu dulci nimicuri,
N’ai vrea ca nimeni ‘n usa ta sa bata;
Dar si mai bine-i, când afara-i sloata,
Sa stai visând la foc, de somn sa picuri.

Si eu astfel ma uit din jet de gânduri,
Visez la basmul vechiu al zânei Dochii,
În juru-mi ceata creste rânduri-rânduri;

De odat’aud fosnirea unei rochii,
Un moale pas abia atins de scânduri…
Iar mâni subtiri si reci mi-acoper ochii.

/h3