de Elisaveta Novac
Norii cu caciuli pe frunti
A adus iarna din munti.
Ea coboara de pe creste,
Frumoasa ca o poveste.
Mai intai, a pus pe strada,
Un covor alb, de zapada.
Dalbe flori a prins pe ramuri,
A pictat stelute-n geamuri.
Cad in leagane usoare,
Pun beteala si culoare,
Prin paduri si prin campii,
Joc de stele argintii.
de Tincuta Horonceanu Bernevic
A cazut prima zapada
Alba, rece si pufoasa…
Miorlaila n-are ghete
Si sta suparat in casa.
A vazut roind la geam
Fulgii moi, de dimineata
Si-a dat buzna prin troiene
Dar labu?ele-i ingheata.
Acum sta bolnav si plange
Si nu miauna deloc
Alexandru-i da pastile
Si Florina ceai de soc.
Mariuca-i coase-o vesta,
Tudorel i-a pus manusi.
Vor sa-l insanatoseasca
Si sa-l ia la sanius.
Iarna cea geroasa
A sosit acum
Bulgari de zapada
Isi fac loc pe drum.
Veselia-i mare
Pentru noi cei mici
Ce-alergam pe strada
Ca niste voinici
Iarna mult frumoasa
La noi sa mai vii
Caci tu întotdeauna
Ne-aduci bucurii.
Eu sunt omul de omat,
Singur nu mai vreau sa fiu.
N-am cu cine sa ma joc
Si pe alti copii, nu-i stiu.
Ce frumos v-ati imbracat!
E cumva vreo sarbatoare?
Mult ma bucur c-am aflat
Poate ca-mi va da si mie
Un fular si-o palarie;
Fiindca, astea sunt cam vechi,
Sufla vantul prin urechi…
Si, d-aceea am racit.
Vorbesc gros si ragusit.
de George Cosbuc
A-nceput de ieri sa cada
Câte-un fulg, acum a stat,
Norii s-au mai razbunat
Spre apus, dar stau gramada
Peste sat.
Nu e soare, dar e bine,
Si pe râu e numai fum.
Vântu-i linistit acum,
Dar navalnic vuiet vine
De pe drum.
Sunt copii.
Cu multe sanii,
De pe coasta vin tipând
Si se-mping si sar râzând;
Prin zapada fac matanii;
Vrând-nevrând.
Gura fac ca roata morii;
Si de-a valma se pornesc,
Cum prin gard se gâlcevesc
Vrabii gurese, când norii
Ploi vestesc.
de Lidia Batali
Pasari mici stau zgribulite
Printre ramuri argintate,
Casele sunt troienite,
Luna raze albe-mparte.
Fulgii moi, fara oprire,
Sunt stelute ce danseaza
Si-n costumul alb de mire
Rândunelul se viseaza!
Goi, copacii prinsi de geruri
Dorm sub mantie de gheata,
Plopii-si leagana spre ceruri
Sus, coroana lor semeta
Prin vazduh plutesc nametii
Ca naluci ametitoare
Iar pe cer zboara eretii
Printre valuri de ninsoare.
Bradul verde-n plina iarna
A albit de fericire
Din vazduh ninsoarea toarna
Ninge fara de oprire!
de Nicolae Labis
Desfrunzit si prea batrân,
Tremura de frig gorunul.
Au cazut si-ntâii fulgi
Si l-am prins din zbor pe unul.
Migalos lucrata-n fir,
Floarea mica si rotunda
S-a topit si a murit ?
O minune de-o secunda.
M-am întors înduiosat
Sa scriu trista ei poveste;
Despre-un fulg care-a venit
Timpuriu si nu mai este.
-Pentru ce n-ai mai ramas
În înaltul boltii tale,
De-ai venit atât de pur
Spre noroaiele din vale?
Care vânt nelinistit,
Rasucindu-te cu ura,
Ti-a mânat catre pamânt
Prea gingasa ta faptura?
Si de vreme ce sosisi,
Pentru ce-ai dat mortii vama?
Nu puteai sa fii de-argint,
Ori de sticla, ori de scama?
Dar în vreme ce scriam
Întrebarea mea nebuna,
N-am vazut cum lânga geam
Ninge-ntruna si întruna.
Iar când ochii mi-am-naltat,
Am vazut cum prin ninsoare
Valea-ntreaga lumina
Minunat scaparatoare
Iarna-i anotimp frumos
Este zapada pe jos
Sania e pregatita
Patina e ascutita.
Iarna are-n ea dulceata
Derdelus, sanii si ghiata,
Anotimp fain minunat
Cu pamântul înghetat.
Copiii se dau pe ghiata
Pamântul e plin de viata,
Viata plina de copii
Râsete si veselii.
Pe obraz , pe nas, pe umar,
Tot cad fulgii fara numar,
Mi-a cazut in palma unul
Iute , iute inchid pumnul
Desfac pumnul, unde-i fulgul?
Am in mana-un strop de roua
Sau un bob de apa, Ploua?
S-a topit in mana mea
Ca o lacrima de nea.
Sprijinit intr-un toiag
Sta-n ograda un mosneag.
Poarta-n cap o oala veche
Rasturnata pe-o ureche.
Ochii negri si luciosi
Sunt carbuni din vatra scosi
Nu-i lipseste nici lulea.
Parca pufaie din ea.
Iar pe piept, perechi, perechi,
Are mosul nasturi vechi
Si mai are un nas ros,
Ca o creasta de cocos.
